In filmul The Proposal joci rolul unei sefe reci, care nu arata nici o slabiciune si nu are incredere in nimeni. In fata cui din viata personala dezvalui latura slaba a personalitatii tale?
Dureaza pana cand ma deschid si fac asta numai in fata oamenilor in care am incredere. Cunosc multe tipe dure, care vor sa-si faca o cariera si uita ca uneori este bine sa-ti mai pierzi controlul. Mi s-a intamplat si mie sa fiu atat de rationala, insa acum nu mai este cazul!
Atunci cand Margaret, personajul tau din film, intra in camera, angajatii tremura. Ai propria firma de productie. Cum esti ca sefa?
Sunt un sef bun, pentru ca eu consider ca nimeni nu lucreaza pentru mine, ci cu mine. In plus, imi place sa fac treaba singura. Nu sunt atat de rea ca Margaret, dar atunci cand vreau ceva, pot fi destul de convingatoare!
Margaret din The Proposal si-a construit o cariera solida, dar, din acest motiv, este foarte singura. Faci parte din prima liga a Hollywood-ului. Te-ai simtit singura?
Nu ma vad ca pe o femeie care a ajuns in varf, caci de acolo nu poti merge decat in jos. De asemenea, nu ma simt niciodata singura - pot savura momentele in care sunt singura.
Inainte de a fi actrita ai avut diferite job-uri. Este adeva- rat ca ai lucrat ca barmanita pentru mult timp?
O, da, eram extraordinara in spatele tejghelei! Dar am fost si femeie de serviciu la o firma de asigurari - acolo am cunoscut cei mai murdari oameni (rade).
Ai visat vreodata ca vei ajunge un star?
Cand eram copil, nici nu stiam ce inseamna a fi celebritate. Mama mea a fost cantareata de opera si ceilalti membrii ai familiei erau artisti. Am exersat pianul si am urmat cursuri de balet. Nu am fost niciodata la cinematograf si nu citeam ziarele despre celebritati. Voiam sa lucrez ca actrita - si sa fac publicul sa rada. O treaba destul de grea (rade).
Cand erai doar un copil ai cantat la pian. Ce inseamna muzica pentru tine?
Muzica doboara toate granitele - culturale, de limba sau cele dintre un barbat si o femeie. Cred ca muzica are cea mai mare influenta asupra oamenilor. Viata este ca un ritm si fiecare om are propriul ritm. Cand eram copil, mergeam la opera indiferent ca era in italiana sau germana caci stiam despre ce este vorba. Muzica transmite tristete, prietenie sau conflicte interioare, indiferent de limba pe care o vorbesti.
Mama ta este de origine germana si, de aceea, ai locuit 12 ani in Nürnberg. Mai tarziu v-ati mutat la New York, pentru ca tatal tau este de origine americana. Te deranjaza uneori faptul ca esti intre cele doua lumi?
Ma simt uneori nesigura si un pic schizofrenica, dar faptul ca am crescut in culturi diferite are si avantaje. Din acest motiv vad lucrurile diferit in ceea ce priveste politica, razboiul si importanta prieteniilor. Am invatat sa accept parerile diferite si fac asta cu umor sau dandu-mi ochii peste cap (rade)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu